Realitatea incepe sa se alinieze cu sperantele lui Adrian Nastase. Curtea Constitutionala a facut o varza totala din dosarele care-i purtau numele, intorcandu-le la o faza primara si, practic, asigurandu-i ‘nevinovatia’ cateva luni in plus. A fost numit Presedinte in cadrul Consiliului National, o structura cu destula putere in partid si care necesita abilitatile sale manageriale la nivel local in preajma alegerilor. Alegerea lui Cristi Diaconescu drept candidat la Primaria Capitalei si evidenta sa campanie perdanta nu poate decat sa-l multumeasca pe Dl Nastase si sa-i sublinieze cazul pe care il are impotriva lui Mircea Geoana. Aceste lucruri fiind spuse, nu este complet anormal ca Dl Nastase sa lanseze prima rafala serioasa in presa legata de o posibila candidatura impotriva lui Basescu in 2009 si, indirect, de intoarcerea sa la carma partidului chiar mai devreme.

Faptul ca dansul este capabil sa mai lanseze mesaje reprezinta un miracol in sine fata de acelasi politician mazilit de colegii sai acum cativa ani si nu tradeaza altceva decat incapacitatea PSD-ului de a se reforma. Trei ani de zile a stat pe centura politicii Dl Nastase, strangand destule frustrari pe marginea ‘opozitiei’ pesediste si aprig tastand la blogul Domniei sale. Era si normal: accesul sau la formele de mass-media traditionala era aproape zero. Circumstantele favorabile, majoritatea tinand de situatia politica actuala, au facut ca revenirea sa aproape de centrul partidului sa fie dorita si chiar sustinuta. De la simpli membri de partid pana la moguli din presa si din industria imobiliara, un numar de oameni incep sa-l ajute sa revina in pozitia in care era odinioara.

Motivatia lor principala, in ciuda complexitatii jocului politic, este cat se poate de banala: Indiferent de ceea ce a fost, PSD-ul pur si simplu nu are pe altcineva capabil sa se lupte cu Basescu. Degringolada din PSD cuplata cu inertia urii impotriva ‘marinarului’ au facut ca Nastase sa devina, intr-un calcul simplu, singurul capabil sa re-incerce o candidatura pentru Cotroceni. Nu mai conteaza, in logica sustinatorilor sai, nuantele de gri aferente unor dosare penale, cum nu mai intereseaza pe nimeni faptul ca electoratul s-ar putea, la fel ca in 2004, sa nu-l doreasca pe Dl Nastase la putere.

La modul simplist, indiferent de cati oameni au votat impotriva lui Nastase (si, deci, pentru Basescu) in 2004, situatia in 2008 e de asa natura incat suma intereselor politice si economice stranse impotriva lui Basescu este cu mult mai mare. PSD-ul si PC-ul s-au re-aliat, de data aceasta cu un contract ceva mai serios decat la ultimele alegeri. Pentru posibilele posturi dintr-un viitor guvern PSD, partidul rosu primeste acces ne-ingradit la trustul de presa al lui Voiculescu -probabil cu rezultate care se vor dovedi ceva mai bune decat succesul PC-ului la electorat pana acum. PNL-ul a inghitit formatiunea lui Emil Constantinescu din motive de imagine, transpunand ideologia de centru-dreapta in pavaza, iar dragostea fata de Dl Basescu nu este nici acolo prea evidenta. Practic, cu exceptia PDL-ului, nu cred ca putem gasi un partid care sa nu aiba o raca impotriva Presedintelui.

Aceasta fiind situatia politica actuala, este si normal ca Dl Nastase, revenit fiind in centrul jocului, sa ceara mai mult decat a primit pana acum. Stie foarte bine ca are sanse destul de mari in viitorul apropiat daca se plaseaza direct in calea Cotroceniului, atat la nivel de imagine cat si din punct de vedere politic. Ramane de vazut daca va fi credibil si in fata unui electorat ceva mai matur decat in 2004. In mod sigur, Dl Nastase crede ca da si nici o moara de vant nu-l va opri din a dovedi acest lucru.

Am primit o leapsa de la Adi_ocs in legatura cu alegerile din Rusia. Cu tot respectul pe care i-l port lui Adi, tin sa-l corectez in legatura cu paralela facuta intre era Yeltsin/Putin si Restauratia Meiji din Japonia. Nu exista absolut nici o legatura sau paralela intre ele, dupa parerea mea. Da, intr-adevar, ambele, cumva, au semnalat o evolutie de la un sistem la altul, dar acest simplu fapt nu e destul pentru a le compara. Continuand cu logica lui Adi -si probabil motivul pentru care s-a exprimat astfel: “Rămâne de văzut dacă Era Medvedev va aşeza Rusia în rolul Japoniei imperiale dinainte de al doilea război mondial sau va continua miracolul economic de la Moscova, agreând doar un rol de mare putere într-un sistem internaţional multi-polar.” Nu prea sunt de acord nici aici. In primul rand, resurgenta Rusia nu prea se regaseste in modelul colonial analizat la propriu. Acea era a trecut de mult. In al doilea rand, nu prea exista un miracol economic la Moscova, cel putin nu din punct de vedere capitalist. Si, in al treilea rand, eu nu cred ca Rusia se va mai apropia vreodata de rolul de mare putere, cum de altfel nici sistemul international nu va mai fi -in viitorul lung- unul multipolar.

Sa incepem insa cu inceputul: Intr-un stil cat se poate de rusesc, Presedintele Putin si-a numit succesorul in persoana lui Medvedev. Constitutia nu-i permite lui Putin sa urmeze si al treilea mandat, lucru care, in mod normal, nu ar fi reprezentat un impediment, mai ales in statul politienesc instalat de acesta. Problema, insa, este ca nici o cancelarie nu este lipsita de factiuni, iar in atmosfera rece a Kremlinului problemele care in mod normal si democratic s-ar rezolva, in extremis, cu niste posturari politice mai dure acolo se rezuma la un glont in cap sau, eventual, un bilet gratuit catre Siberia. Asa ca, sub impresia unei surprinzatoare si bine-venite domnii a legii, Putin a gasit o solutie care sa-l tina cat se poate de aproape de fraiele puterii pe durata unui mandat prezidential. Cum constitutia prevede ca nimeni nu are voie la mai mult de doua mandate succesive de Presedinte, devine logic si normal (aproape romanesc, chiar..) faptul ca dupa mini-era Medvedev, jucatorul din umbra va reveni la carma.

Teoria aceasta, cel putin in motivatia ramanerii lui Putin la putere, prinde si mai multa sustinere atunci cand este pusa in lumina electoratului rus. Putin si partidul sau n-ar fi avut nici un motiv din lume sa masluiasca niste alegeri pe care oricum le-ar fi castigat usor, ar fi fost destul sa si clipeasca inspre Medvedev si acesta ar fi obtinut girul rusilor, atat de mare este popularitatea fostului colonel KGB-ist. De unde si intrebarea, logica, de altfel, si complet bazata pe realitatea unui scrutin absolut violat de corectitudine: De ce l-a masluit? Simplu, tocmai pentru ca intentia sa era sa transmita, prin aceasta miscare, continuarea puterii sale. Era nevoie de un asemenea show pentru Vest? Nu. Atunci pentru cine daca nu pentru factiunile existente in Kremlin? Aproape ca-mi vine sa-l citez pe Nastase si discursul sau despre frica, cam acelasi sentiment l-a indemnat si pe Putin in cazul de fata.

In ceea ce priveste miracolul economic din Rusia, faptul ca exista McDonalds in Moscova nu inseamna, neaparat, si un trai mai bun. Intr-adevar, economia a evoluat mult de la era Yeltsin, dar asta nu inseamna si o evolutie a capitalismului. Situatia in Rusia in momentul de fata e o combinatie intre batista pe tambal apropo de continuarea problemelor unui stat in tranzitie, o clasa mijlocie aproape inexistenta prinsa intr-un capitalism de cumetrie (Romania circa 2000) si vestea buna a preturilor mari la petrol si gaze naturale, care au adus tarii un excedent imens de capital. In ceea ce priveste situatia economica adusa de preturile mari la hidro-carburi, intr-o strategie care va continua si sub era Putin-Medvedev, situatia va fi in continuare una de divide et impera cu tarile UE. Nu trebuie, insa, sa negam niciodata importanta internului peste cea a internationalului. Un stat nu isi pune in practica dezideratele geostrategice doar pentru ca poate, mai ales cand vine vorba de Rusia. Resurgenta nationalismului in aceasta tara a fost in mod egal o modalitate de a strage putere cat si un scop pentru a sustine elitele lui Putin, iar politica externa a Gazpromului a ajutat in acest sens mai mult decat ar accepta unii analisti politici. Practic, Rusia nu e rea pentru ca poate sa fie rea, catharsis-ul necesar intr-o perioada post-Comunism fiind numai o mica parte din explicatie; este rea pentru ca acest mecanism a fost vazut ca aducand voturi la urne, iar indobitocirea via nationalism este cea mai usoara metoda de manipulare posibila.

Mai exista si un alt aspect al intregii povesti cu Gazpromul, lasand la o parte toata strategia anti-vestica: Rusia s-ar putea sa aiba cele mai mari rezerve de gaze naturale in taigaua Siberiei, dar problema este ca acestea nu sunt si exploatate. Degeaba accepta 40% din investitiile directe de capital strain din partea Uniunii Europene, industria de petrol si gaze naturale este in proportie de 99% nationalizata prin Gazprom si subsidiarii acesteia, iar companiile straine sunt tinute la granita. Cum rusii nu prea au mai evoluat in domeniu dinainte de caderea Comunismului, situatia este de asa natura incat nici know-how-ul necesar nu il poseda intr-o masura in care sa poata continua aceasta politica externa bazata pe energie mai departe de o decada, maxim doua, pana cand cererea interna+externa va depasi oferta.

In ceea ce priveste ideea unei lumi multipolare, cu Rusia in vreun fel de jucator global sau de superputere, ma tem ca nici aici nu e cazul sa ne pierdem capul. Rusia nu va ridica in vreun viitor apropiat nici macar la nivelul sau dinainte de 1991. Situatia internationala ramane, pe termen lung, una unipolara, dominata de hiperputerea Statelor Unite. Reflexele noastre de foarte mult bun simt fata de Rusia, pornind, in principal, de la frica, trebuiesc pastrate, insa aceste considerente intervin doar din punctul de vedere al tarii noastre. La nivel mondial Rusia nu este altceva decat o putere resurgenta a carei arie de influenta nu depaseste regiunea fostelor state sovietice si cateva interese de termen mediu cu Iranul si China. Ultimele doua decade au vazut o limitare a puterii fostei URSS prin inaintarea Vestului pana la granitele deja-cunoscute ale NATO si UE, dar resurgenta Rusiei nu inseamna neaparat si o revenire a sa la fostele arii de influenta; chiar deloc, desi nimeni nu spune ca aceasta evolutie nu i-a si pissed-off-uit pe rusi. Strategia ruseasca, cel putin in era razboiului conventional (si cu granite lungi si imposibil de aparat), a fost marcata de nevoia unui cordon de state satelite, un tampon intre principalul pericol de la Vest. Cum din acesta nu prea a mai ramas decat Belarusul si Ucraina, este de inteles cum reactia Kremlinului la orice incercare de a atrage fostele state URSS inspre NATO nu este cu nimic paranoica, ci doar un pic anacronica.

Nu trebuie sa privim perioada Medvedev ca fiind o era, nu mai mult cat o putem vedea cat o continuare a controlului lui Putin asupra unei natii a carei flirt cu democratia a fost unul foarte, foarte scurt. Atata timp cat Putin detine controlul in continuare, nu nu putem astepta la o evolutie a acestei situatii, indiferent daca matrioska cea mare se numeste Medvedev.

Tineti minte sau stiati de povestea aceea cu olandezul care a devenit rege de trib in nu stiu ce zona obscura din Africa? Nu mai gasesc stirea, dar va asigur ca e reala. Tipul habar n-avea ca se trage din regele Nbeki Kalahura, marele fiu al lui NBeki Sbeki Niarga. Adica-ti suna usa, tu apari sictirit in boxeri sperand sa-i sperii pe Martorii lui Iehova.. Te trezesti cu doi bushimani rotofei la intrare, imbracati si ei la fel de lejer ca si tine.. Trece momentul penibil, intrebi daca sulita e autentica, unul iti transmite prin sunete si clic-uri ca esti regele lor si ca au omorat-o pe doamna Jeni de la 4 ca nu le deschidea interfonul.. Va inchipuiti ca se poate intampla oricui.

Privesc alegerile preliminare din SUA si ma gandesc ca nici la triburi mai mari democratia nu e o stiinta exacta. In ciuda obsesiei pe care o are poporului american cu statistica, orice scrutin dezvaluid totul de la varsta alegatorilor pana la ultimul brand de hartie igienica folosita, sistemul lor este, intr-un fel, la fel de viciat ca si al nostru. La noi o constitutie proasta favorizeaza partidul-stat, iar atunci cand executivul se desparte-n doua, nici macar celelalte doua ramuri nu pot balansa situatia sau rezolva criza in favoarea procesului democratic. Mai mult, procesul democratic in sine este viciat de votul pe liste, ne-asigurand nici un fel de responsabilizare a celor alesi in fata electoratului.

Americanii au problemele lor. Presedintele e ales indirect din punct de vedere popular, hotarator fiind un colegiu de oameni pe care majoritatea americanilor nici nu-i cunosc si care nu sunt, in scris, obligati sa voteze in proportie cu votul popular. Faptul ca totusi o fac dovedeste ca 231 de ani de  democratie actioneaza asupra cerebelului, desi in situatiile limita precum 2000, in care Al Gore a luat votul popular dar Bush a castigat datorita acestor membri electori, pana si ei au dat un rateu major. In 2008, adica now, problema se repeta la nivelul alegerilor preliminare. Barack Obama are toate sansele sa ia votul popular, suma activistilor si membrilor de partid Democrati, dar Hillary are sanse mai mari sa castige nominalizarea prin super-delegati, sau o suma de oameni din sistem, inventati prin 1981, care voteaza independent de rezultatele scrutinului popular si care au o pondere mult mai mare decat a membrilor simpli. Sistemul e foarte complex, dar exista sanse ca acest lucru sa se intample, iar aici ma gandesc ca daca s-ar fi prins politicienii nostri de faptul ca un sistem de acest fel exista in cea mai puternica democratie din lume, legitimizarea unor astfel de idei ar fi venit, practic, de la sine. Vreti vot uninominal? Ok, dar noi ii luam pe toti politicienii expirati si-i facem membri ai colegiului elector. Ma rog, pentru asta iti trebuie si ceva minte-n cap, lucru care lipseste aproape cu desavarsire la clasa noastra politica. 

Ne asemanam cu americanii, deci, in ceea ce priveste sistemele democratice imperfecte. Asta e de bine, va asigur. Problema noastra, insa, cel putin a mea, este ca spre deosebire de americani, noi nu prea mai putem sa tragem linie si sa luam totul de la capat. Acum vreo doua secole si ceva decade, niste cetateni englezi s-au inchis intr-o casa conspirativa, au stat si s-au gandit si au scos de acolo cea mai scurta si mai balansata constitutie din istoria omenirii, un document care, impreuna cu majoritatea amendamentelor ulterioare, reprezinta idealul imperfect al democratiei. Oamenii aceia erau fugari, expati, tradatori de tara, pasibili cu streangul din cauza declaratiei de independenta pe care o semnasera cu cativa ani in urma. Au folosit momentul in favoarea lor, au transformat niste colonii cu vreo 3 milioane de locuitori intr-o natie. Ironia este ca, desi si noi am avut revolutia noastra acum aproape 20 de ani, in vreme ce constitutia americana a fost scrisa in asa fel incat sa nu permita schimbari bruste sau o evolutie prea rapida catre anarhie, a noastra intarzie schimbarea in societate pentru ca e prost scrisa, marind astfel nivelul nostru national de frustrare. Aici revin la ideea de mai sus, la prostia 'alesilor' nostri, la faptul ca in gri-ul societatii romanesti post-decembriste, nimic nu ar trebui sa fie batut in cuie atunci cand se sesizeaza urme ale unei vointe nationale. 

Pana si cele mai nenorocite triburi din Africa supravietuiesc de mii de ani pe ideea binelui comunitar, pe principiul unei mentalitati unificatoare. Din pacate, asa cum a dovedit istoria, atunci cand unul dintre noi vine cu o idee buna ii dam in cap. Ne merge mai bine cand ne furam si boxerii de pe noi, intre noi, ca mai apoi sa sunam la usa vreunui cetatean strain si sa-l rugam sa ne conduca. Macar asa, odata ce-am hotarat ca seful tribului e deasupra oricarei banuieli de romanism, putem fi uniti. Trăi-ţi-ar tribu', Traiane!

PS: Daca pierde Obama, ma lasati sa-l aduc aici in tara? :)