Cheney n-a invatat nimic de la Nastase?

Complexa si cu multe aspecte este realitatea in care traiesc parlamentarii nostri (video link aici). Intr-o aparenta incercare de revigorare a luptei anti-coruptie, clasa noastra politica a decis o elucubranta metoda de auto-responsabilizare legala. Daca inainte exista, chinuit si butusit intr-un colt al constitutiei, principiul unei balante a puterilor in stat (Presedintele dispunea de urmarirea penala a acestora), acum intreaga situatie s-a simplificat: DNA-ul vrea sa inceapa urmarirea penala a unor demnitari, membri ai Camerei Deputatilor? Nici o problema, Camera Deputatilor decide, intr-un cvorum strict politic, ce se va intampla cu ei. Boieri pe boieri se mustra, iar Voda chiar nu mai are nimic de zis. Plebea sa taca.

Ca sa ne intelegem: Camera Deputatilor hotaraste urmarirea penala a propriilor membri. Aceasta se face prin vot, la sugestia Comisiei Juridice a Camerei, Comisie formata din membri ai partidelor politice. Comisia Juridica organizeaza o sub-comisie de raportori, de asemenea formata din membri ai partidelor politice, care sunt doar ‘indrumati’ de catre un procuror. Lucrarile acestei comisii, cel putin in activitatile sale punctuale, sunt secrete. Se organizeaza ore de studiu asupra dosarelor, care de cele mai multe ori au mii de pagini, iar rezultatul iese cu un abracadabra frumos in doua saptamani. Fara prea mult sens, cei vizati in dosare nu au dreptul sa si le vada cat timp dosarele trec pe la Camera, dar in schimb pot fi chemati de comisia de raportori pentru a raspunde punctual asupra unor detalii pe care ei nu le stiu.

Rapiditate, confidentialitate, acces la informatii in cunostinte de cauza: Acestea reprezinta plusurile unui astfel de sistem, din punctul de vedere al domnului Bogdan Olteanu, Presedintele Camerei Deputatilor. Pe scurt, politicul desemneaza politicul sa hotarasca soarta politica a unor politicieni. Nu conteaza conflictul de interese in care se regasesc parlamentarii acceptand aceasta optiune, strigator la cer in orice alta democratie; nu conteaza nici macar princiipile unui stat de drept. Rezultatul va exista, in functie de dorintele politice ale unei clase de boieri, sub forma unei trimiteri in justitie, daca va fi cazul. Justitia se supune legislativului, iar deputatii corupti, masluitori ale unor jimbeli cu iz penal, pot sta linistiti. Sunt protejati. Soarta lor se hotaraste politic, nu ca a muritorilor de rand.

Corupti dar neidentificati, domnii Nastase si Mitrea ar trebui sa stea, pentru moment, ceva mai linistiti. Primesc, pe aceasta cale, si legitimizarea necesara unei viitoare curse impotriva dusmanului intregii clase politice, Voda, Cezar si Zeus la pachet, reprezentati in aceasta dimensiune printr-un marinar saşiu.

Realitatea incepe sa se alinieze cu sperantele lui Adrian Nastase. Curtea Constitutionala a facut o varza totala din dosarele care-i purtau numele, intorcandu-le la o faza primara si, practic, asigurandu-i ‘nevinovatia’ cateva luni in plus. A fost numit Presedinte in cadrul Consiliului National, o structura cu destula putere in partid si care necesita abilitatile sale manageriale la nivel local in preajma alegerilor. Alegerea lui Cristi Diaconescu drept candidat la Primaria Capitalei si evidenta sa campanie perdanta nu poate decat sa-l multumeasca pe Dl Nastase si sa-i sublinieze cazul pe care il are impotriva lui Mircea Geoana. Aceste lucruri fiind spuse, nu este complet anormal ca Dl Nastase sa lanseze prima rafala serioasa in presa legata de o posibila candidatura impotriva lui Basescu in 2009 si, indirect, de intoarcerea sa la carma partidului chiar mai devreme.

Faptul ca dansul este capabil sa mai lanseze mesaje reprezinta un miracol in sine fata de acelasi politician mazilit de colegii sai acum cativa ani si nu tradeaza altceva decat incapacitatea PSD-ului de a se reforma. Trei ani de zile a stat pe centura politicii Dl Nastase, strangand destule frustrari pe marginea ‘opozitiei’ pesediste si aprig tastand la blogul Domniei sale. Era si normal: accesul sau la formele de mass-media traditionala era aproape zero. Circumstantele favorabile, majoritatea tinand de situatia politica actuala, au facut ca revenirea sa aproape de centrul partidului sa fie dorita si chiar sustinuta. De la simpli membri de partid pana la moguli din presa si din industria imobiliara, un numar de oameni incep sa-l ajute sa revina in pozitia in care era odinioara.

Motivatia lor principala, in ciuda complexitatii jocului politic, este cat se poate de banala: Indiferent de ceea ce a fost, PSD-ul pur si simplu nu are pe altcineva capabil sa se lupte cu Basescu. Degringolada din PSD cuplata cu inertia urii impotriva ‘marinarului’ au facut ca Nastase sa devina, intr-un calcul simplu, singurul capabil sa re-incerce o candidatura pentru Cotroceni. Nu mai conteaza, in logica sustinatorilor sai, nuantele de gri aferente unor dosare penale, cum nu mai intereseaza pe nimeni faptul ca electoratul s-ar putea, la fel ca in 2004, sa nu-l doreasca pe Dl Nastase la putere.

La modul simplist, indiferent de cati oameni au votat impotriva lui Nastase (si, deci, pentru Basescu) in 2004, situatia in 2008 e de asa natura incat suma intereselor politice si economice stranse impotriva lui Basescu este cu mult mai mare. PSD-ul si PC-ul s-au re-aliat, de data aceasta cu un contract ceva mai serios decat la ultimele alegeri. Pentru posibilele posturi dintr-un viitor guvern PSD, partidul rosu primeste acces ne-ingradit la trustul de presa al lui Voiculescu -probabil cu rezultate care se vor dovedi ceva mai bune decat succesul PC-ului la electorat pana acum. PNL-ul a inghitit formatiunea lui Emil Constantinescu din motive de imagine, transpunand ideologia de centru-dreapta in pavaza, iar dragostea fata de Dl Basescu nu este nici acolo prea evidenta. Practic, cu exceptia PDL-ului, nu cred ca putem gasi un partid care sa nu aiba o raca impotriva Presedintelui.

Aceasta fiind situatia politica actuala, este si normal ca Dl Nastase, revenit fiind in centrul jocului, sa ceara mai mult decat a primit pana acum. Stie foarte bine ca are sanse destul de mari in viitorul apropiat daca se plaseaza direct in calea Cotroceniului, atat la nivel de imagine cat si din punct de vedere politic. Ramane de vazut daca va fi credibil si in fata unui electorat ceva mai matur decat in 2004. In mod sigur, Dl Nastase crede ca da si nici o moara de vant nu-l va opri din a dovedi acest lucru.

Corina Cretu se intreaba intr-o postare recenta daca blogurile reprezinta noua societate civila. Intrebarea este justificata, cred eu, desi se aproprie de o retorica nitel cam manipulativa. E cerul albastru? Martienii vin de pe Marte? E destul sa pui un lucru sub forma unei intrebari si-i sadesti dubiul direct la radacina. Spune dansa:

“…dincolo de blogurile noastre, prin fiecare blog al unui roman ce tine sa se implice - fie si numai cu o idee pertinenta, cu un gand constructiv - s-a nascut in ultima vreme un spatiu critic atat de necesar societatii romanesti. Blogurile incep sa produca stiri si sa devina surse de informare pentru marele public, politicieni si ziaristi. Dar marele lor merit este, in opinia mea, faptul ca au devenit forumuri in care fiecare voce conteaza.” - Corina Cretu

Stimata doamna, parerea mea personala este ca spatiul critic nu se naste pe internet. Blogul doar ajuta la refularea frustrarilor intr-o societate ca a noastra si ne permite sa o facem intr-o masura mult mai libera decat in viata reala (cel putin in lipsa legislatiei pertinente). Ma regasesc printre primii care recunosc incapacitatea absoluta a societatii civile (reale) de a ne reprezenta sau de a ne uni in vreun fel. Sa fii membru Pro Democratia, de exemplu, si sa accepti jumtatatile de masura si perversitatea noului vot uninominal, o schimbare a clasei politice pe care sa le-o dai pe tava tocmai acelorasi boieri moderni si corupti, reprezinta o aberatie. Sa faci parte din ONG-urile care incearca sa sustina un candidat la Consiliul Local, trecand peste absolut toate normele deontologiei lor profesionale (e.g. ONG - organizatie non-guvernamentala) este rusinos.

Iertati-ma, dar ideea ca blogurile ar fi altceva decat o subtire deghizare al lui ba pe-a ma-tii este, in totalitate, naiva. Sa spunem ca un blog ar deschide sau ca ar sustine comunicarea este ca si cand am spune ca un nudist care alearga prin Piata Victoriei cu Salvati Tibetul tatuat pe fund face altceva decat sa ne atraga atentia. Blogurile sustin individualismul si se leaga intre ele prin simple accidente produse din pareri comune, prin erori statistice si prin educatia comuna stapanilor lor. Ele mimeaza realitatea in care traim si nu putem sustine simpla aparitie a unui mediu nou de comunicare cu idealismul deseori legat de necunoasterea acestuia. Prostia noastra comuna, manifestata si prin acceptarea clasei politice actuale, este emulata in virtual fara prea multa jena.

Daca doriti sa credeti ca blogurile pot sustine un spatiu de discutie in afara celor spuse mai sus, va invit sa cititi blogul proaspatului Dvs coleg de partid, Dl Mihnea Georgescu, care, in vasta sa experienta de afacerist si filozof, considera ca unica modalitate de comunicare verbala este prin dosul stimabililor Iliescu si Nastase. Ideea in sine, cumva Pauneasca si provenita din vremuri mai rosii, nu ar face atata valva daca dansul n-ar da dovada si de o extraordinara lipsa de neuroni (sa scandezi Iliescu apare, soarele rasare sau sa faci din Nastase un Mesia tradeaza niste probleme grave la nivel mental). Din aceasta punct de vedere, fara sa incerc sa va jignesc sau sa cred ca ati sugera un asemenea lucru, o societate civila construita din lingusitori ai partidului Dvs ar fi chiar bine-venita, nu? Exemplul, insa, exista, asa ca n-are sens sa va mai pierd timpul explicandu-va de ce, in esenta, ceea ce spuneti Dvs se leaga mai mult de frica unei intalniri fata in fata cu electoratul mai des de odata la 4 ani si de speranta altor politicieni ca scutul virtual permis de calculator ii absolva de drepturile care le-au fost mandatate.

Asa ca iertati-ma, din nou, daca parerea mea nu-si gaseste paralela cu gandurile dumneavoastra, oricat de bine-intentionate ar fi ele. Luata la rece, discutia pe care o deschideti dvs, ca si politician si dupa 20 de ani de mizerie, penduleaza intre ironie si naivitate. Ce sa inteleg? Bine ca va faceti bloguri; cand inchid calculatorul e ca si cand n-ati mai exista…

Toate cele bune.

Pana sa fac upgrade-ul la Wordpress 2.5 foloseam un plugin de statistica numit StatPress impreuna cu Google Analytics. Odata ce-am facut upgrade-ul, insa, vreo jumatate dintre plugin-uri n-au mai mers, inclusiv StatPress, si am fost fortat sa-mi gasesc altul. Momentan folosesc varianta de pe wordpress.com.

500 si ceva de accesari pe zi? Pai sa-mi traiasca, fratilor, daca-l foloseam pana acum pe asta ma credeam superstar cu fitze! Acum imi explic statisticile unor bloggeri mai mari, cetateni care folosesc com-ul de la wordpress si spun ca au cu miile pe zi. Hai sa stabilim ceva: Accesarile (sau pageviews) nu inseamna acelasi lucru cu vizitele (visits). Si nici vizitele nu sunt aceleasi cu vizitatorii unici (unique visitors). Abia aia sunt unici, clari, cetateni care-ti vin zilnic pe site. In ultimele 31 de zile, de exemplu, am avut 3001 vizitatori absolut unici, 6377 de vizite si 17,651 de accesari. Poftim si pdf-ul. Ca sa ne intelegem: 3000 de oameni au stat cam 4 minute pe site fiecare si au vizitat cam 2,7 pagini pe vizita. 41% dintre ei au fost vizitatori noi si 52% au plecat in alte parti dupa ce au vizitat prima pagina.

Astea sunt statistici! Aflii cine vine, cine pleaca, cat sta pe site si care sunt paginile cele mai citite. Varianta wordpress.com-ului e ceva mai simpluta, dar face cam aceeasi treaba, cu o unica problema: iti arata afisarile, nu vizitele sau vizitatorii unici. Daca eu am vizitat un site de trei ori intr-o zi, acel site are o vizita unica de la mine si trei afisari (sau daca am vizitat 3 pagini din site am o vizita unica si trei afisari). Nu exista o regula de aur in ceea ce priveste nr-ul de vizite/accesari, dar daca ai foarte multe accesari si mai putine vizite inseamna -logic- ca ai deja un numar dedicat de vizitatori care intra de mai multe ori pe zi sa vada ce scrii sau care sunt foarte interesati de ceea ce scrii.

• Unici: numarul de vizitatori identificati drept unici (e.g. 10 oameni, cu 10 CNP-uri)
• Vizite: numarul de vizitatori. Un vizitator unic poate avea 2 vizite, daca a vizitat site-ul cate o data pe zi timp de doua zile.
• Afisari: orice incarcare a unei pagini de internet, de oricate ori (e.g. ai dat refresh la o pagina deja incarcata, ai 2 afisari, 1 vizita si 1 vizita unica).

Adrian Nastase spune azi ca a scos un milion de accesari. Avand in vedere ca foloseste wordpress.com-ul, e clar ca vorbeste de accesari si nu de vizite. L-am rugat sa ne dea si statistica bruta sau eventual un print screen la panoul de statistica, deoarece ar fi interesant de vazut cati oameni il acceseaza, de cate ori pe zi si care e rata de retentie. Google Reader-ul imi spune ca scrie cam de 1,6 ori pe zi in situatia in care eu postez de 2,9 ori. Hai sa zicem ca am fi egali, insa: La peste 2000 de accesari pe zi cat spune el ca are, eu am 500 sau vreo 150 de vizite. Asta inseamna ca are in jur de 600 pe vizitatori pe zi cu rata mea, ceea ce e foarte, foarte putin. Milionul de accesari inseamna, de fapt, vreo 250,000 de vizite si vreo 120,000 de unici. Asta inseamna 10,000 de vizitatori pe luna, sau 330-350 de vizitatori unici pe zi. Avand in vedere ca media de comentarii pe articol e cam de 35-40 (grosso-modo, dupa ce-am vazut de la articolele de pe prima pagina) iar comentariile sunt cam 1 la 8-10 cititori, se cam pupa cei 35-40 de comentatori cu cei 350 de unici. Stiu ca dau din barda aici, dar nu e o stiinta exacta.

Cam asta e. Dl Nastase ne poate invita sa-i numaram accesarile, dar pana una, alta, are cam 500 de vizite pe zi. Singura veste buna pentru dansul e ca -din banuielile mele naive- are un fan club dedicat de vizitatori. Restul sunt, asa cum spune si el, pur si simplu curiosi. Ideea politicienilor de a comunica pe bloguri, in masura in care un fost Prim Ministru ajunge abia la 350 de oameni pe zi sau 12000 pe an, reprezinta o farsa (sa nu zic fitza), ca sa nu mai vorbim si de faptul ca unica metoda de comunicare, in toate instantele posibile, este prin comentarii la articole -moderate, bineinteles, pentru binele si imaginea politicianului. Nu mai adaug faptul ca acele comentarii nu sunt moderate de politician ci de un administrator. Asa ca intreb: unde e comunicarea reala?