mircearacovi

Nu-i aşa că vă aduceţi aminte cu nostalgie de viaţa de liceu? Nu-i aşa că pe unii dintre voi încă vă mai trec fiori de plăcere când vă amintiţi câte chiuluri reuşite aţi trăit? Şi nu era frumoasă toată joacă de-a şoarecele şi pisica dintre voi şi profesori? Ce zbiri eram pe vremuri, ce băşcălii interminabile mai aveau loc în timpul orelor de matematică, română, chimie, fizică, etc. Ce băute am mai tras în liceu, ce de prostii am mai făcut, şi de câte ori nu era să o luăm în mână din cauza şirurilor de absenţe produse în neştire din motive care mai de care mai stupide. Unii dintre noi chiar au avut motive bine întemeiate!

Ei bine, eu mi-am tocit coatele pe băncile din Sava, adica C.N.S.S. – Colegiul Naţional Sf. Sava. Se spune că în liceu ne facem cultura generală. Şi cred că e adevărat, dar această sintagmă trebuie reformulată pentru a-şi intra în drepturi: în liceu se construieşte cultura generală, dar nu neapărat la ore sau în incinta instituţiei. Îmi aduc aminte că aveam gratii la geamuri până la etajul 1. Evident, ca să nu le facă băieţii ţândări cu mingea. S-a dovedit mai târziu că ar fi fost folositoare şi la etajul 2.

Aveam noi un profesor, pe nume Iosif Sever Georgescu… mult iubit şi îndrăgit de fiecare generaţie de elevi… prietenii ştiu de ce! Eh, şi taica Sever se prezenta destul de lucid şi bătăios în mediul liceal. Făcea parte din vechea gardă profesorească, îndelung stimată şi temută pe coridoarele din Sava. Plus că habar n-aveţi ce ode erau închinate prin wc-uri, ce stihuri pline de evlavie erau scrijelite cu îndărjire şi răbdare duhovnicească pe pereţii mai puţin frecventaţi de privirile inchizitorilor noştri! Ce muncă de Sisif, cât eu liric irosit, ce determinare stahanovistă… Numai lambriurile necuvântătoare pot să arate lumii, prin semne mute, câtă energie de elev s-a dus pe apa sâmbetei fără a fi luată în seamă de nicio editură importantă.

Şi nenea sever era mai mercantil aşa, dar cine îi putea reproşa una ca asta într-o societatea atât de nemiloasă, unde îţi rupi de la gură pentru a-ţi hrăni odrasla? Acum mă gândesc că omu’ poate era evreu şi acesta e unul dintre motivele pentru care te rupea la oră şi te ţinea numai în note de 2 şi 3, ca să te forţeze să te bagi la el la meditaţii, ce aveau loc după cum urmează: undeva în Drumul Taberei Înalt Prea Făţarnicul prof avea un apartament cu 2 camere, dedicat acestei transhumanţe intelectuale – activitate mercantilă auxiliară caracteristică dascălului român – numită atât de modest, meditaţie. Într-o cameră între 4 şi 10 trepăduşi, în cealaltă idem. Sever, ca un chibiţ năstruşnic, coborând din sferele sale prea luminate, în care levita metafizic, făcea naveta precum o gazelă sprinţară între cele două atrii ale sanctuarului său, presărând înţelepciune şi revelaţie peste căpăţânile aride de elev.

Şi s-a scris în ziare, s-a bătut toba şi apa-n piuă de mi-a venit acru-n gură citind pe net despre asta. Am verificat ieri pe net şi se pare că prea stimabilul, protagonist ante-menţionat, nu mai frecventează bătrâna instituţie de învăţământ.

Site-ul liceului SF. SAVA

Mă întreb totuşi câtor generaţii de elevi le-a tremurat maţu şi câţi au stat cu sufletul la gură la orele scârnăviei. Şi arhetipul acesta este adânc răspândit în învăţământul românesc, nu e doar un caz singular nevinovat. Şi aşa se perpetuează frustrarea, aşa ies din şcolii viitorii profesori, ingineri, doctori, etc. Pentru că oamenii care stau la catedră îi învaţă pe copiii voştri cum să se poarte, cum să gândească, ce să gândească, ce e bine şi ce e rău. Şi dacă scapă din mâinile diavolilor acestora, intră în colimatorul MTV, iar dacă unii au parte şi de fenomenul Piteşti acasă, atunci nu-i de mirare că suntem o naţie de retarzi. O să ziceţi că am pornit de la una şi am ajuns la mama dracu, dar eu cred că ar fi bine să vă interesaţi ce se întâmplă în liceele prin care poate aţi trecut şi voi acum ceva ani.

Dacă vvreţi mai multe detalii despre cazul trogloditului care se bate cu pumnul în piept că e mare pedagog, puteţi să citiţi aici toată ancheta.

Comments(0)

Partea I

Te enervezi când sunetul ceasului deşteptător răzbate prin desimea viselor tale? Ţi se pare că ai fost tras în piept de fiecare dată când îţi sorbi în tăcere cafeaua? Te mişti greu în preajma momentului în care trebuie să de deplasezi la locul de muncă? Şi acum avem 2 posibilităţi. Dacă ai maşină, ori vrei una mai scumpă, ori îţi pute ceva sub nas de fiecare dată când te urci la bordul ei. Dacă nu ai maşină, îţi pute sigur ceva sub nas pentru că eşti un mândru şi fidel utilizator de RATB. Dacă te crezi filosof, vei sta să-ţi storci neuronii pentru a afla dacă pute de la tine sau de la sardina de lângă tine.

Ţi se cere la locul de muncă să ştii să pupi şi individual şi în echipă? Ţi se cere să pupi şi peste orele de program, poate şi în weekend? Pupi sau nu pupi? This is the question! Dacă pupi te obişnuieşti, dacă nu pupi, poate zbori. De unde rezultă că refuzul de a pupa îţi poate da aripi câteodată, presupunând că nu ai băgat un Red Bull la venă. Mai rămâne să te simţi persecutat, agresat, plătit prost, nerespectat, păcălit la bani, jecmănit la dugheana din colţ, unde nu ţi se dă restul la şaorma şi… ne apropiem de concluzie. Pauză de masă ioc, colegi drăguţi pe faţă, dar pe spate nişte jivine cu ambiţii nemăsurată?

Dacă cel puţin câteva dintre cele menţionate mai sus te reprezintă, înseamnă că eşti un român veritabil.

Comments(0)

De la 1350 am început să pârjolim ogoare, să otrăvim fântâni, să punem foc în disperare şi să ne vârâm adânc în codru. Şi uite că am avut grijă în felul nostru de varză, de brânză, de viezuri – am rămas cugetători. La capitolul brânză au avut alţii mai mult talent, practica ne distruge, teoria şi mai şi, sau invers, cum preferaţi.

Când ne vorbea diriga în clasa a 12-a despre omul simplu care nu are dileme sau zbucium interior, îmi ziceam că îndrugă prostii. Cum să ajungă oamenii să fie doar nişte roboţi industriali (merci Vali!) care gândesc şi trăiesc mecanic, după nişte pattern-uri? Şi apoi am dat nas în nas cu genul asta de fiinţe mecanizate şi teleghidate, şi încă am şocuri relaţionale de fiecare dată când interacţionez cu ei/ele în orice fel. Oricât de urât ar fi ce se întâmplă în jurul tău, e imposibil să nu mai scoţi din când în când nasul afară? Recomand la sfârşitul acestui paragraf filmul Gabriel (nu e cine ştie ce, dar are aşa o urmă de … credinţă). Uşor, uşoooor, că nu mă erijez într-un propovăduitor al Creştinismului! Pentru cei care încă mai aveţi dirigintă şi citiţi asta, sfatul meu ar fi să vă gândiţi un pic la ce spune înainte să o etichetaţi în vreun fel. Oricum, pe zi ce trece îmi dau seama tot mai bine că oamenii nu agreează să primească sfaturi, poveţe, sugestii, nici măcar indicii. Loviţi-vă cu capul de prag dragii moşului! Cât mai tare!

De dimineaţă alergam cu un prieten în parc. El e student la medicină, iar discuţia ajunge vrând-nevrând şi în domeniu. Concluzia a fost că organismul uman este atât de fragil încât ţi se şi face frică să ieşi din casă. Noroc că am dezvoltat noi un sistem social suficient de capabil încât să trăim cât mai mult şi să ne ferim de riscuri. Şi cu toate astea, omul e în continuare fiinţa care are nevoie de cel mai mult timp petrecut alături de părinţi înainte de a-şi lua zborul în lume. Fragili şi dăunători ca dracu, pentru noi şi pentru cei din jur. S-ar cam cere un potop, că prea ne-am înmulţit şi umplut de păcate!

Comments(0)

Question: What is permitted and what is prohibited?

Answer: In England, what is permitted, is permitted, and what is prohibited, is prohibited.

In America everything is permitted except for what is prohibited.

In Germany everything is prohibited except for what is permitted.

In France everything is permitted, even what is prohibited.

In Russia everything is prohibited, even what is permitted.

Comments(0)

Am mers la Buşteni cu jigodia de accelerat într-un amalgam de mirosuri pestilenţiale. Atmosferă sumbră, bacoviană şi imagini apocaliptice. Oraşul e varză, ca Bucureştiul acum 2 săptămâni când zăpada murdară şi uscată de pe acostament era azvârlită cu lopata sub roţile maşinilor. Noroc că a fost senin! Noroc bun! Aceleaşi clădiri vechi, boutique-uri mici şi murdare, oameni îmbrăcaţi în gri şi ahtiaţi după schiat. Şi până la urmă, mai e ceva nou în asta? Fac ce fac şi uite că sunt condamnat să scriu despre o sumă de clişee supărătoare. Dar dacă nimeni nu se simte să-şi schimbe comportamentul, înseamnă că nu s-a scris suficient despre asta, că lumea nu citeşte, că lumea nu se gândeşte la aşa ceva, sau poate un pic din fiecare.

Şi era poliţie la fiecare trecere de pietoni! Un poliţai mai mult sau mai puţin simpatic dirija traficul … pardon!, făcea eforturi să nu-l încurce. Poliţaiul către pieton: „hai, acum treci, dacă te grăbeşti…”. Replica era adresată unui individ care aproape că sărise în mijlocul străzii, îndreptându-se către gară. Poliţaiul către o şoferiţă: „data viitoare îţi iau carnetul!”, după ce pramatia nu oprise când i se făcuse semn să oprească. Ţara lui Papură Vodă! Şi vouă vă place o a doua şansă, nu? Ăsta e creştinismul până la urmă: iartă şi ţi se va ierta. Mama lui de Cod Rutier care e scris de creştini. Nu există reguli, stimaţi concetăţeni, ci doar credinţe, păreri … şi multe superstiţii. Să trăiască Vitoria Lipan! Bazaţi-vă pe instincte acolo unde avem nevoie de reguli!

Ştiţi ceva? Aşa mi s-a scârbit de voi, încât mă apuc de referatul pe care trebuie să îl scriu pentru facultate. Până una alta, vă îndemn să-mi urmaţi exemplul … numai dacă faceţi ce fac eu în poza de mai jos, veţi avea şansa să realizaţi ceva în ţara asta.
 

Comments(1)

Ai o Dacie din ’90? Foarte rău! Mai mergi cu ea? Oribil! Bagi bani din când în când ca să o peticeşti cu piese de la alte concitadine? Mai bine îi bei! Când îi pui benzină, te urci la loc la volan şi te consolezi glumind că tocmai i-ai dublat valoarea? Eşti un dubios, ca să fiu diplomat! Cumpără benzină şi dă-i foc – e singura variantă de compatilitate dintre cele două. Ai lasat-o cumva în parcare şi cresc licheni pe ea, sau a devenit piatră de hotar pentru teritoriile canine, delimitate cu urină? Bravo, măcar comunitarii să fie fericiţi şi să găsească nordul … ah, să le aduc aminte nenorociţilor care sunt undeva acolo în faţa unor lcd-uri, că o să apară poliţia animalelor şi la noi. Aşadar, rânjiţi şi citiţi! Spor!

Eşti conştient totuşi că taxele trebuie plătite? Bun, cetăţean onest! Maşina consumă, ne afumă, să-ţi şterg o spumă? Cu cotul, desigur! Încă nu te regăseşti în descrierea oferită? Nu-i nimic, oricum ar fi fost un clişeu să spun că nici nu mă aşteptam. Şi stai. Unde stai? La semafor, unde să stai? Acolo îţi trăieşti viaţa şi acolo îţi construieşti frustrările. Acolo pui la cale (nu, nu eşti un geniu diabolic, ci doar ai o minte poluată) planuri murdare. Ne murdăreşti prin gândurile tale. Unirea – Universitate: o oră? Romană – Unirea: 2 ore? Rosetti – Moşilor: o viaţă. Dacă vrei să ţi-o pierzi, cu plăcere te invit să te aşezi la coadă. Şi aici o să mori aşteptând. Încet şi prea sigur.

O mai ştergi din când în când de praf, o speli, o periezi? Romantic? Curăţenie, nu fiţe! Muzică, nu zgomot! Sau nostalgic? Poate chiar comunist? Neocomunist? Hmmm, nu cred, prea mult bling bling pentru tine şi ştim că nu te caracterizează. La motor? E plin de arah(n)ide. Mai dau copiii cu mingea în ea şi îi perturbă aerul de cucoană? Du-o la casat! Nu ţi-o mai primeşte nimeni, dar doream să fiu un pic răutăcios. Poate te fac să te simţi mai bine. Of, mă doare sufleţelul când văd că nu înţelegi nimic. Mi-e teamă că mă înduioşez şi poate îmi smulgi o lacrimă. Sau poate nu, asta e meseria cerşetorilor!

Îţi zic totuşi direct: cretinule, care eşti pe persoană fizică, lasă maşina aia obosită acasă şi ia metroul, ia RATB-ul, ia-ţi o bicicletă de la First Bike, sau mergi pe jos că oricum eşti un supraponderal în devenire!, numai nu ne mai afuma! Ce faci tu nu are nicio legătură cu mucegaiul nobil de la Salonta! Faci asta de prea mult timp şi ne-am săturat să îţi înghiţim gazele de eşapament!

Ce naiba, e aşa de greu să înţelegi? Fă o facultate!

Comments(3)

Brezhnev delivers a speech at the opening ceremony of the Olympic Games. Keeping before his eyes the text prepared for him by his aides, and typed on an official stationery, Brezhnev says, "O…O… O… O…"

The aide whispers to Brezhnev's ear: "Leonid Ilyich, this is not O, these are Olympic rings." 

Comments(0)

Pentru că fac parte din ultimele generaţii care ştiu să scrie. 90% din cei care ies acum din şcoli ştiu doar să dea left click. Pentru că am început să cred cu tărie că am ceva de spus în câteva domenii, în care acumulez experienţă de puţină vreme. Da, şi am să mă şi ascund o vreme în spatele măştii de începător, doar pentru a-mi acoperi eventualele greşeli. Pentru că am de luat o revanşa în faţa câtorva persoane care merită nişte lecţii dureroase. Pentru că sunt înrăit peste măsură de conformismul multora dintre semenii mei. Scriu un blog pentru că, pe măsură ce trece timpul, simt că din ce în ce mai mulţi dintre cei care mutilează limba română fie din prostie, fie din indiferenţă, în ziare, pe internet şi oriunde apare cuvânt tipărit, merită să se ducă la fund! Nu ştiu câţi scriu scobindu-se în nas, nu ştiu nici câţi scriu dimineaţa pe veceu în timp ce îşi golesc intestinele de rămăşiţele din ajun şi nici nu ştiu câţi fac asta ca să ne calce pe nervi pe noi ceilalţi, care de obicei suntem calmi şi nu deschidem pliscul să comentăm, ci doar trecem mai departe înjurând sistemul.

În schimb îmi propun să aflu, să dezbat şi să mă informez. Dacă am deja un aer plictisitor, alt şi F4 nu sunt atât de depărtate încât să nu poată fi combinate. Scriu un web log pentru că este accesibil, uşor de citit şi pentru că nu mi-a plăcut mâncătoria din redacţia ziarului unde aş fi putut lucra şi acum dacă pupam unde trebuie. Nu mi-a plăcut gândul că am de lins mult şi bine până să depăşesc stadiul de a IV-a cameră de digestie (ca în familia bovidae) a ştirilor. Da, recunosc, aici am de învăţat încă multe de la un prieten – viitor numismat notoriu (speră el).

Web log pentru că m-am săturat până peste cap de cuvinte spuse aiurea, scuipate pe asfalt, pe parbriz, între ochi. Web log pentru că prin rândurile scrise de mine vor supravieţui şi alte sentimente înafară de ura zilnică pentru vecinul de palier, poliţaiul din intersecţie sau vânzătoarea de la pâine. Web log pentru că abia acum îmi dau seama ce mare greşeală am făcut acum un an când chiar ar fi trebuit să pun mai multă hotărâre în această iniţiativă. Web log pentru că vreau să împart ură şi depresie celor care merită. Web log pentru că vreau să râd şi să glumesc cu cei care vor fi suficient de atenţi cât să înţeleagă.

Am să greşesc şi nu-mi va părea rău. Pe unii sper să îi doară aşa cum regretăm că nu îi doare pe proşti, deşi nu cred ca a găsit cineva o posibilitate de a cuantifica rezultatele aceastei nobile îndeletniciri. Am să pun tunurile pe cei care merită… fără nicio prezumţie de nevinovaţie, chiar dacă se supără CEDO pe mine. Sau cine ştie, GDS! Hai că fanteziile se scriu pe alt site, nu aici!

În final, am să scriu pentru că îmi place să o fac, dar aveam nevoie de un pretext pe care nu îl găseam. Dacă o să o fac bine sau prost, rămâne de văzut. Până una alta, reclama este sufletul comerţului, parcă aşa era vorba asta, nu?

Comments(0)